AYUS GRUP - ROMÂNIA

centru de perfectionare si pregatire de specialitate în Ayurveda

cursuri si seminarii de specialitate pentru aprofundarea cunoasterii diferitelor ramuri ale sistemului Ayurveda

Acasa Ayurveda Cursuri Articole Alimentatie Recomandari Anunturi Publicatii Contact


BIORITMUL UMAN


 


ATRIBUTELE DE BAZĂ ALE CELOR TREI CICLURI PRINCIPALE


 


CICLUL FIZIC-VITAL


        Ciclul fizic-vital al bioritmului uman are perioada de 23 zile.


Acest ciclu corespunde variaţiei forţei fizice a individului, vitalităţii, abilităţii, rapidităţii şi performanţelor mişcării fizice, rezistenţei corpului fizic la acţiunile agenţilor patogeni. Ciclul fizic-vital corespunde unei stări fizice bune a organismului.


În faza pozitivă, în cursul primelor 11 zile şi jumătate ale acestui ciclu, omul se simte viguros, înregistrează o creştere vitală şi realizează cu succes activităţile fizice. În această fază el suportă cu uşurinţă oboseala şi suferinţele fizice, putând depune chiar şi eforturi fizice mari, fără a ajunge la stări de devitalizare. De asemenea, corpul fizic prezintă o rezistenţă crescută la acţiunile diferiţilor agenţi patogeni.


În a doua jumătate a ciclului, în faza negativă, a cărei durată este tot de 11 zile jumătate, omul este într-o formă fizică şi vitală mai puţin bună. Rezervele de energie fiind reduse, el resimte frecvent senzaţie de oboseală şi de slăbiciune vitală. În această fază suportă mai greu durerea, suferinţele fizice şi este mult mai sensibil la îmbolnăviri.


Între faze, zilele critice reprezintă timpii în care bascularea dintre aspectele de semn contrar se manifestă prin manifestări nefavorabile. În ziua critică, situată în mijlocul perioadei ciclului, omul este pasibil de a avea dificultăţi datorită slăbirii puterii sale vitale. De asemenea, în ziua critică omul poate fi pus în situaţii dificile din punct de vedere vital, tocmai datorită stării de instabilitate, specifică trecerii de la o fază la alta.


        


CICLUL EMOŢIONAL-ENERGETIC


Ciclul emoţional-energetic are perioada de 28 zile.


Acest ciclu indică variaţia sensibilităţii, a echilibrului psihic, a dispoziţiei emoţionale, a capacităţii de percepţie senzorială, îndreptată atât asupra a lumii exterioare, cât şi a universului interior. În general, acest ciclu corespunde variaţiilor pe care le înregistrează nivelul energetic-emoţional şi sistemul nervos al omului.


În faza pozitivă, adică în primele 14 zile ale ciclului, omul se bucură de o stare de bună-dispoziţie şi este înclinat spre stări de calm şi optimism. Se observă influenţe favorabile asupra funcţionării întregului sistem nervos. Sentimentele, starea de cooperare, emotivitatea şi alte manifestări ale psihicului sunt mult mai accentuate.


În a doua fază a ciclului, adică în faza negativă, omul tinde să îşi recupereze rezervele psihice şi energetice consumate anterior, fiind de regulă sensibil, uneori chiar uşor iritabil, alteori gata de a exploda,  în general având o atitudine negativă nemotivată.


Zilele critice ale acestui ciclu reprezintă momente în care omul trebuie să îşi controleze cu atenţie manifestările emoţionale şi nervoase, sub orice formă ar fi ele. În ziua critică, situată la mijlocul ciclului, între cele două faze, el are o energie mult redusă şi prezintă o slăbire a reflexelor, precum şi o capacitate mai scăzută de reacţie la stimulii exteriori. O asemenea manifestare se observă şi în ziua critică, datorită instabilităţii caracteristice trecerii de la o fază la alta.


 


CICLUL MENTAL-INTELECTUAL


Ciclul mental-intelectual are perioada de 33 zile.


Acest ciclu afectează vivacitatea mentală, capacitatea de învăţare şi de asimilare a cunoştinţelor, memoria, judecata raţională, creativitatea mentală, logica şi manifestările analitice ale gândirii.


În prima fază, cea pozitivă, a cărei durată este de 16 zile jumătate, omul învaţă mai uşor, fiind mai apt de a asimila noi cunoştinţe. El gândeşte mai uşor, fără eforturi, ideile îi sunt clare, memoria mai bună, spontaneitatea mentală mult mai vie. Această fază este caracterizată în special printr-o capacitate sporită de creativitate mentală şi disponibilitate către descoperire.


În faza negativă, cu durata tot de 16 zile jumătate, puterea de concentrare este mai slabă, omul trebuie să facă eforturi pentru asimilarea noilor cunoştinţe, care se întipăresc mai greu în minte. În munca intelectuală, omul oboseşte mult mai repede în această fază decât în cea anterioară. De asemenea, atenţia este mai greu fixată, fapt care face ca individul să aibă un randament scăzut în activitatea mental-intelectuală.


© Powered by Anima Soft & Ayus Grup - Romania 2012 © Ayus Grup 2012