Un important concept organismic enunţat recent este cel de câmpuri morfogenetice, care explică modul cum iau naştere formele caracteristice ale embrionilor.

Întreaga existenţă este plină de prezenţa culorilor: culorile din natură, culorile obiectelor din casă, culorile hainelor pe care le purtăm, culorile automobilelor.

Teoria morfogenetica

Influenta tainica a culorilor

Transmutarea şi sublimarea potenţialului creator implică transformarea secreţiilor sexuale în energie subtilă, care apoi este direcţionată ascendent.

Ciclul fizic-vital al bioritmului uman corespunde variaţiei forţei fizice, a vitalităţii, rapidităţii şi performanţelor fizice, a rezistenţei la acţiunile agenţilor patogeni.

Sucurile preparate din fructe şi legume proaspete şi crude sunt necesare pentru orice alimentaţie, chiar dacă nu urmăm o dietă şi mâncăm ce dorim.

Cunoscute mai ales pentru valoarea terapeutică, frunzele de salvie au multiple utilizări condimentare, pornind de la folosirea lor în salate de fructe sau legume.

Prin realizarea unui studiu recent cercetatorii au urmarit sa sensibilizeze oamenii pentru a fi mai atenti la nivelul de sare al alimentelor pe care le aleg.

Stiinta nutritiei din secolul 20 a fost capabila sa prezinte in detaliu mai multe aspecte legate de influenta alimentatiei asupra organismului uman.

Intre factorii ce contribuie la cresterea longevitatii, mentionam echilibrul fizic reflectat printr-o hranire sanatoasa, bazata pe alimentatie naturala vegetariana.

Importanţa apei potabile pure şi a aerului curat şi legătura dintre mizeria corelată cu suprapopularea şi bolile infecţioase erau cunoscute.

Datele statistice arată că cei care s-au lăsat de fumat la un anumit moment dat revin la un grad de risc mult mai mic de a muri de atac de cord.

Plante pentru transmutare şi sublimare

Bioritmul uman

Sucurile din fructe si legume

Câteva plante condimentare

Consumul excesiv de sare

Necesitatile energetice in alimentatie


Alimentatia naturala si longevitatea

Importanţa apei curate şi a igienei

Beneficiile renunţării la fumat

Beneficiile îmbăierii periodice

Tradiţia ayurvedică ne indică faptul că pentru menţinerea unei excelente stări de sănătate este foarte bine să facem baie frecvent.

Scop si obiective

Modalitati practice

Ayurveda

Secretele longevitatii

Din cele mai vechi timpuri omenirea a cautat sa afle secretul longevitatii. Mari intelepti ayurvedici au indicat faptul ca este in noi insine.

Cercetătorii britanicii au constatat un aspect surprinzător: viaţa lungă a omului este rezervată mai ales persoanelor cu un mic surplus în greutate.

Greutatea si longevitatea

Reţeta sarmalelor vegetariene constă în a pregăti o umplutură, care are de obicei la bază orezul, care se înfăşoară în foi, de obicei de varză.

Sarmale vegetariene

Cursuri

Scop si obiective

Seminarii

Ayurveda

JOI, 19 OCTOMBRIE 2017, DE LA ORA 18.30, LA SALA DE CURS OBOR din str. Otesani nr. 16, VA ÎNCEPE CURSUL DE AYURVEDA -  GRUPA 1, SESIUNEA 2017-2018.  

La această întâlnire va fi expusă prezentarea introductivă a cursului de Ayurveda şi primele aspecte din cadrul lecţiilor din cadrul programei Cursului de Ayurveda.

Cursul de Ayurveda - grupa 1 se va desfăşura săptămânal, în fiecare zi de joi, în intervalul 18.30 – 21.00, la sala de curs Obor, începând din data de 5 octombrie 2017.

MIERCURI, 18 OCTOMBRIE 2017, DE LA ORA 17.00,

la Sala Studio din

str. Academiei 4-6

Seminar in domeniul plantelor medicinale.  Aplicatii practice.


Scop si obiective

Cursuri

Ayurveda

Ayurveda ne subliniază rolul apei în purificarea corpului şi în procesele de eliminare a toxinelor. Principalul inamic al uei sănătaţii bune este acumularea de toxine.

Ayurveda examinează întotdeauna omul ca un întreg complex şi dinamic. Armonia întregului se reflectă astfel în bunăstarea părţilor componente.

Somatometria poate fi definită simplu ca fiind disciplina care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor corpului uman şi ale segmentelor sale constitutive.

Tradiţia sistemului Ayurveda ne învaţă faptul că informaţia primară despre un aliment este în primul rând conţinută în gustul specific pe care acel aliment îl are.

Sistemul tradiţional Ayurveda constituie, în egală măsură, atât o ştiinţa precisă şi foarte bine fundamentată, cât şi o veritabilă artă a vindecării.

Ştiinţa sistemului Ayurveda reflectă realitatea vieţii umane, prin intermediul cunoaşterii unor principii fundamentale care se manifestă în natură, atât în fiinţa umană, cât şi în afara ei.

Intensitatea amprentării informaţionale asupra trupului creşte în mod proporţional cu gradul de conştienţă care este manifestat în momentul prezent.

Efectele curative ale apei

Ayurveda - un sistem holistic

Somatometria şi Ayurveda

Alimentaţia echilibrată în Ayurveda

Ayurveda – stiinta si arta a vindecarii

Ayurveda – Ştiinţa milenară a vieţii

Epigenetica şi Ayurveda

Scop si obiective

Articole noi

Ayurveda

În tradiţia spirituală orientală, înţeleptul Atreya este un mare realizat spiritual şi totodată un mare vindecător, care a revelat fiinţelor umane adevăruri fundamentale.

În Ayurveda, termenul sanscrit sattva este utilizat pentru a indica toate acele stări care sunt pe deplin armonioase, având deci sensul general de "armonie".

Înțeleptul Atreya

Armonia - sattva-guna

Bruce Lipton, expert în biologie celulară la Şcoala de Medicină a Universităţii Wisconsin, a pus bazele cercetării şi studierii unei noi ştiinţe, numită epigenetică.

Marturia unui cercetator

Dr. Sonia Lupien a studiat efectele stresului cronic asupra memoriei si a constatat ca excesul folosirii facultăţilor mentale alterează buna funcţionare a memoriei.

Armonia - sattva-guna

Cursul de AYURVEDA este structurat pe module de curs (modul 1, modul 2, etc.), în vederea unei pregatiri intensive si temeinice, de durata.

Subiecte ale cursului de Ayurveda

Cursurile si seminariile de Ayurveda se adreseaza atat studentilor si elevilor care doresc sa dobandeasca noi cunostinte de specialitate din Ayurveda.

Cursuri de Ayurveda

Ayurveda este „Stiinţa vieţii”. Cuvântul sanscrit provine din asocierea cuvintelor ayus (care înseamnă „viaţă”) şi veda (care înseamnă „ştiinţă”).

În conformitate cu invataturile stiintei milenare ayurvedice, in fiecare an calendaristic, in jurul datei de 15 februarie a fiecarui an incepe un nou ciclu vital anual.

Noul ciclu vital anual ayurvedic

Ayurveda - scop si obiective

Un genetician de la Universitatea Cambridge, Aubrey de Grey, afirmă că oamenii ar putea trăi până la 1.000 de ani.

Longevitatea este un concept complex ce implica mentinerea sanatatii prin evitarea bolilor, prin mentinerea functiilor fizice si cognitive la un nivel ridicat.

1000 de ani de viata

Alimentatia si longevitatea

Editura Ayus

Scop si obiective

Conferinte de Ayurveda

Ayurveda

Bucuresti

Cluj Napoca

Pitesti

Targu Mures

Înțeleptul grec Pitagora este bine cunoscut prin intermediul teoremei care îi poartă numele, dar şi ca fiind părintele vegetarianismului în Europa.

Pitagora - parintele vegetarianismului

Scop si obiective

Articole recomandate

Ayurveda
Ayurveda Traditie Modalitati Cunoastere Longevitate Alimentatie Informatii

© Powered by Anima Soft & Ayus Grup - Romania 2003-2017 informatii si recenzii

PRchecker.info
PRchecker.info
Ayurveda

AYUS GRUP - ROMÂNIA

centru de perfectionare si pregatire de specialitate în Ayurveda

cursuri si seminarii de specialitate pentru aprofundarea cunoasterii diferitelor ramuri ale sistemului tradițional Ayurveda

Rasayana Dravyaguna Vijnana Svasthavritta Sidhanta Vajikarana

TEORIA MORFOGENETICĂ

O referință valoroasa la lucrarea "O nouă ştiinţă a vieţii"

"Deşi par extravagante, ideile lui Sheldrake sunt dificil de combătut logic atunci când sunt studiate în detaliu. Cel puţin, ele constituie un bun studiu de caz al flexibilităţii creative a minţilor biologilor". Lois Wingerson, World Medicine (Iulie 1981).

Studiul biologiei

În prezent, studiul clasic al biologiei se bazează pe teoria mecanicistă a vieţii: organismele vii sunt privite ca fiind nişte mecanisme fizico-chimice şi toate fenomenele vieţii sunt considerate a fi, în principiu, explicabile în termenii fizicii şi chimiei. Această paradigmă mecanicistă nu este nicidecum nouă; a fost, de fapt, predominantă mai bine de un secol. Principalul motiv pentru care cei mai mulţi biologi aderă în continuare la paradigma mecanicistă este faptul că funcţionează: ea oferă un cadru de gândire în care pot fi formulate întrebări referitoare la mecanismele fizico-chimice ale proceselor vieţii şi în care pot fi găsite răspunsuri la respectivele întrebări.

Un argument puternic în favoarea acestei abordări este faptul că a condus la succese spectaculoase cum ar fi „spargerea codului genetic”. Cu toate acestea, criticii au scos în evidenţă motive ce par a fi întemeiate şi care pun la îndoială faptul că toate fenomenele vieţii, inclusiv comportamentul uman, ar putea fi vreodată explicate în mod exclusiv mecanicist. Însă chiar dacă se admite că abordarea mecanicistă este limitată, atât în practică cât şi în principiu, ea nu poate fi pur şi simplu abandonată; în prezent este singura abordare de care dispune biologia experimentală şi va fi fără îndoială urmată în continuare până când va apare o alternativă mai bună.

Teoria mecanicistă

Orice teorie nouă ce vrea să extindă sau să depăşească teoria mecanicistă trebuie să facă mai mult decât să afirme că viaţa implică factori sau calităţi nerecunoscute în prezent de ştiinţele fizice: va trebui să spună ce fel de lucruri sunt aceşti factori sau aceste calităţi, cum funcţionează şi ce legătură au cu procesele fizico-chimice cunoscute.

Cel mai simplu mod în care teoria mecanicistă ar putea fi modificată este de a presupune că fenomenele vieţii depind de un nou tip de factor cauzal, necunoscut ştiinţelor fizice, care interacţionează cu procesele fizico-chimice dinăuntrul organismelor vii. Au fost propuse, în cursul acestui secol, mai multe versiuni ale acestei teorii vitaliste, însă nici una din ele nu a reuşit să facă predicţii care să poată fi testate sau să sugereze noi tipuri de experimente. Dacă, citându-l pe Sir Karl Popper, „criteriul de a determina statutul ştiinţific al unei teorii este falsificabilitatea sau refutabilitatea sau testabilitatea sa”, vitalismul nu a reuşit până în prezent să obţină această calificare.

Filosofia holistă

Filosofia holistă oferă un context pentru ceea ce ar putea fi o încă şi mai radicală revizuire a teoriei mecaniciste. Această filozofie neagă faptul că totul în univers poate fi explicat de jos în sus, de exemplu, în termenii proprietăţilor atomilor sau în termenii oricăror particule ultime ipotetice de materie. Mai degrabă, ea recunoaşte existenţa unor sisteme organizate ierarhic care, la fiecare nivel de complexitate, au proprietăţi ce nu pot fi complet înţelese în funcţie de proprietăţile manifestate de părţile lor luate separat; la fiecare nivel, întregul este mai mult decât suma părţilor lui. Aceşti întregi pot fi gândiţi ca fiind organisme, folosind deliberat acest termen într-un sens larg pentru a include nu numai animale şi plante, organe, ţesuturi şi celule, ci şi cristale, molecule, atomi şi particule subatomice. De fapt această filozofie propune o trecere de la paradigma mecanismului la paradigma organismului, în ştiinţele fizice şi în cele biologice. A.N. Whitehead afirma într-o binecunoscută frază: „Biologia este studiul organismelor mai mari, în timp ce fizica este studiul organismelor mai mici.”

Timp de peste 50 de ani mulţi scriitori, inclusiv biologi, au pledat în favoarea diferitelor versiuni ale acestei filozofii organismice. Dar, pentru a putea spune că organicismul are nu doar o influenţă superficială asupra ştiinţelor fizice, ar trebui să poată da naştere unor predicţii testabile. Ceea ce nu s-a petrecut încă.

Motivele acestui eşec sunt evidenţiate în modul cel mai clar în domeniile biologiei care sunt cel mai mult influenţate de filozofia organicistă şi anume, embriologia şi biologia evolutivă. Cel mai important concept organismic enunţat până acum este cel de câmpuri morfogenetice. Aceste câmpuri ar trebui să ajute la explicarea sau la descrierea modului cum iau naştere formele caracteristice ale embrionilor şi ale altor sisteme în dezvoltare. Acest concept este însă folosit în mod ambiguu. Termenul însuşi pare să implice existenţa unui nou tip de câmp fizic care joacă un rol în dezvoltarea formei. Unii teoreticieni ai organicismului neagă însă faptul că ei ar sugera existenţa unui nou tip de câmp, entitate sau factor nerecunoscut în prezent de fizică;  mai degrabă, ei folosesc acestă terminologie organicistă pentru a propune un nou mod de a vorbi despre sistemele fizico-chimice complexe. Această abordare pare puţin probabil să conducă prea departe. Conceptul de câmpuri morfogenetice ar putea avea valoare ştiinţifică practică numai dacă ar conduce la predicţii testabile, diferite de cele ale teoriei mecaniciste convenţionale. Şi astfel de predicţii pot fi făcute numai dacă aceste câmpuri morfogenetice au efecte măsurabile.

Ipoteza cauzalitatii formatoare

Ipoteza enunţată în această carte se bazează pe ideea că, într-adevăr câmpurile morfogenetice au efecte fizice măsurabile. Conform acestei ipoteze, câmpuri morfogenetice specifice sunt responsabile pentru forma şi organizarea caracteristică sistemelor la fiecare nivel de complexitate, nu numai în domeniul biologiei ci şi în domeniile fizicii şi chimiei. Aceste câmpuri comandă sistemele cu care sunt asociate prin influenţarea evenimentelor care, dintr-un punct de vedere energetic, se dovedesc a fi nedeterminate sau probabilistice; ele impun restricţii-tip ieşirilor posibile din punct de vedere energetic ale proceselor fizice.  

Cum câmpurile morfogenetice sunt responsabile pentru organizarea şi forma sistemelor materiale, ele însele trebuie să aibă structuri caracteristice. De unde provin însă aceste structuri de câmp? Răspunsul propus este că ele provin de la câmpurile morfogenetice asociate cu sisteme similare anterioare: câmpurile morfogenetice ale tuturor sistemelor anterioare sunt prezente în orice sistem similar ulterior; structurile sistemelor anterioare influenţează sistemele similare ulterioare într-un mod cumulativ, acţionând atât transspaţial cât şi transtemporal.

Conform acestei ipoteze, sistemele sunt organizate în modul în care sunt organizate pentru că sisteme similare lor erau organizate în acelaşi mod în trecut. De exemplu, moleculele unei substanţe chimice organice complexe cristalizează într-un model caracteristic pentru că aceeaşi substanţă cristaliza în acel mod şi mai înainte; o plantă ia forma caracteristică speciei sale pentru că membrii anteriori ai speciei luau acea formă; iar un animal acţionează instinctiv într-o manieră particulară pentru că animale similare lui s-au comportat în acel mod anterior.

Ipoteza se referă la repetarea formelor şi a modelelor de organizare; problema originii acestor forme şi modele se află în afara sferei sale de interes. La această întrebare se pot da mai multe răspunsuri diferite, dar toate par a fi în mod egal compatibile cu metoda repetării care a fost sugerată.

Din această ipoteză pot fi deduse unele predicţii testabile ce diferă izbitor de cele ale teoriei mecaniciste convenţionale. Un singur exemplu va fi suficient: dacă un animal, să zicem un şobolan, învaţă un nou model de comportament, orice şobolan similar ulterior (din aceeaşi rasă, crescut în condiţii similare etc.) va avea tendinţa de a învăţa mult mai repede acelaşi model de comportament. Cu cât este mai mare numărul de şobolani care învaţă să îndeplinească acea sarcină cu atât mai uşor ar trebui să fie pentru orice şobolan similar ulterior să înveţe să o îndeplinească. Astfel, de exemplu, dacă mii de şobolani sunt antrenaţi să execute o sarcină nouă într-un laborator din Londra, şobolani similari ar trebui să înveţe să îndeplinească aceeaşi sarcină mult mai repede în laboratoarele din orice alt loc. Dacă viteza de învăţare a şobolanilor din alt laborator, să zicem din New York, s-ar măsura înainte şi după ce şobolanii din Londra ar fi antrenaţi, şobolanii testaţi cu a doua ocazie ar trebui să înveţe mult mai repede decât cei testaţi cu prima ocazie. Acest rezultat ar trebui să aibă loc în absenţa oricărui tip cunoscut de legătură fizică sau de comunicare între cele două laboratoare.

O astfel de predicţie poate părea atât de improbabilă până la a fi absurdă. Totuşi, în mod remarcabil, există deja probe, obţinute din studiile de laborator pe şobolani, care demonstrează că rezultatul prezis apare cu adevărat.

Această ipoteză, numită ipoteza cauzalităţii formatoare, conduce la o interpretare radical diferită de cea propusă de teoriile existente a multor fenomene fizice şi biologice şi oferă, de asemenea, o nouă perspectivă mai multor probleme binecunoscute. În această carte, ipoteza cauzalităţii formatoare este schiţată într-o formă preliminară, sunt discutate unele dintre consecinţele ei şi sunt propuse felurite moduri în care ar putea fi testată.